Anda Docea

Poveşti aproape adevărate despre lucruri aproape întâmplate

miercuri

18

februarie 2015

3

COMENTARII

Ca-n filme

Scris de , Publicat in Întâmplări

Mama mă ducea la cinematograful din orăşelul nostru încă dinainte să învăţ literele. Ne uitam la vitrina cu afişe, vizavi de blocul în care locuiam pe atunci, şi, de câte ori venea un film românesc sau unul cu actori celebri, mama îmi spunea, uşor conspirativ: La ăsta mergem! De regulă îmi făcea un rezumat a ceea ce se petrecea pe ecran, unde eu vedeam că se schimbă scrisul întruna şi o întrebam enervant: Ce zice?

După ce am crescut nu a mai fost nevoie să-mi citescă mama. Dar ea a rămas multă vreme cea care, la filmele poliţiste, ghicea prima vinovatul, cea care putea să spună după simptomatologie de ce boală suferă un personaj şi cea care mergea dincolo de cuvinte, empatizând cu caractere diverse aşa cum eu nu m-am priceput niciodată să o fac.

Eram deja studentă când, într-un serial pe care îl urmăream uneori împreună, protagonistul se pregătea de nuntă. Avea o familie numeroasă şi iubitoare, o mireasă superbă, tocmai scăpase ca prin minune de un diagnostic alarmant şi toate îi mergeau ca pe roate. Cu puţin timp înainte, a anulat întregul eveniment. Am vociferat în faţa televizorului, neînţelegând, la 20 de ani, de ce s-a întâmplat aşa. Mama mi-a spus că, uneori, prea multe evenimente decisive într-un timp cam scurt pot fi greu de dus. Că omul s-a simţit, pur şi simplu, copleşit.

Am văzut, cred eu, mii de filme. Până şi lucrarea de licenţă mi-am făcut-o la o materie numită Filmologie, predată de o doamnă profesor minunată, cu care continuam să povestim ce vizionam şi ce trăiam la cafeneaua Bulgakov, cumva peste drum de facultate. Cu mama am fost ultima dată la film tot în Cluj, la cinema Arta. “The Others”, cu Nicole Kidman. L-am înţeles amândouă. Nu a mai fost nevoie să ni-l explicăm reciproc.

Filme

©Emilian Chirilă | www.emilianchirila.ro

Uneori, chiar dacă lucrurile merg ca pe roate, nu mai poţi să te învârţi cu ele. Ai nevoie de un respiro până şi de la cei care te iubesc. Până şi de la ceea ce faci cu drag. Te simţi, pur şi simplu, copleşit. E mai greu de empatizat cu asta. Dar mama, care se pricepe la desluşit filme, mi-a zis că se mai întâmplă, în viaţă, şi aşa.

(3 septembrie 2013)

3 Comentarii

  1. jeni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *