Anda Docea

Poveşti aproape adevărate despre lucruri aproape întâmplate

duminică

17

iunie 2018

1

COMENTARII

Ca s-o iei de la capăt, trebuie întâi să ajungi la el

Scris de , Publicat in Căutări

Concediul (sau vacanța, cum îi spun eu) a venit anul acesta odată cu sfârșitul de an școlar. N-am absolvit nimic nou, schimb doar, în curând, ultima cifră dintr-o vârstă din care ultimul an a fost cel mai greu. Luna iunie este însă atât de verde și de generoasă în lumină, încât aproape te convinge că nimic nu scapă netămăduit de vară.

Până acum (să zicem că) am învățat așa:

-oamenilor, în general, nu le pasă prea mult de alții, se gândesc întâi la ei înșiși. Asta e vestea cea mai proastă, dar, dacă te uiți invers la ea, poate deveni și cea mai bună. Nimănui nu-i pasă cu adevărat.

-nimeni nu e dator să te menajeze. Unii pot, pur si simplu, fără să le faci nimic, fără să împarți cu ei nimic, să nu te placă. Iar tu să nu poți schimba asta.

-oamenii dau sfaturi numai în raport cu experiența lor. Și se înghesuie să o facă mai ales dacă ei au ajuns într-un punct în care le e bine. Ai grijă ce spui și cui, mulți nu vor înțelege și nu e vina lor. Nu s-au confruntat niciodată cu așa ceva.

-perseverează în orice vis neplauzibil ai avea. Eu cred că toate se împlinesc, în cele din urmă, doar că, uneori, nu mai putem aștepta decenii întregi și le înlocuim cu altele, chiar fără să ne dăm seama. Când aveam 19 ani și eram o studentă timorată la Informatică, îmi luam toate revistele glossy apărute (încă îmi amintesc parfumul lor și felul în care foșneau) și îmi ziceam că, într-o zi, cumva, o să fiu și eu într-una. Maică-mea se crucea și mă întreba cam cum îmi imaginez că aș putea ajunge acolo, iar eu nu aveam nici cea mai vagă idee. O jumătate de an mai târziu, „Pro Cinema”, cea mai documentată revistă de film de la data respectivă, avea să-mi publice o cronică, deși nu mai scrisesem așa ceva în viața mea. Povestea a continuat. Singurul lucru devenit istorie este Facultatea de Informatică.

-oamenii pleacă oricum, dacă asta decid ei să facă. Poți încerca să-i oprești până epuizezi toate mijloacele sau te poți opri la un moment dat –din neputință, din orgoliu, din durere. Sau poți să nu încerci asta deloc. Faci cum îți vine. Dar, de întors, se întorc din drum în mod dramatic numai în filme. Sau, dacă o fac, nu durează. Dar, până la urmă, nimic nu durează la nesfârșit. Și e-n regulă.

-dorința ta de singurătate sau cea de companie cu orice preț se poate bate cap în cap cu a celorlalți. De asta nu strică să strângi din dinți și să participi la reuniuni, din când în când, dar, mai important, să înveți să fii singur. Încă ceva: oamenii triști nu sunt pe gustul nimănui. Nu le strica altora ziua.

-judecă-i pe cei din jur nu după textele bine articulate și argumentele verbale coerente, ci după ceea ce fac, concret.

-să ai cât mai puține așteptări, de multe ori oamenii te dezamăgesc nu din răutate, ci pentru că nu le pasă suficient de mult. E despre ei.

-lucrurile minunate nu pot fi grăbite, nu te poți pregăti sau antrena pentru ele. Nici pentru cele cumplite. Nu te grăbi. Nu te grăbi. Nu te grăbi.

Foto: Teo Ungureanu

Foto: Teo Ungureanu

-poți bloca oamenii de peste tot, nu și din viața reală. Indiferent cât de prevăzător ai fi, cineva poate răsări de unde l-ai îngropat să-ți întoarcă ziua și viața pe dos cu o singură propoziție. Cu o condiție: dacă-i permiți să o facă. Secundele pe care reușești să le lași să treacă între stimul și reacție sunt de neprețuit. Eu am ajuns să le transform în aproape 10 minute. Nu e tare? Ba, cam e.

-toate trec, cu timpul, până și chestiile despre care nu credeai că vor trece vreodată, până și cele pe care nu vrei, sub nicio formă, să le lași să plece. Numai că astea din urmă trec mai greu. Fiecare alege cât timp e dispus să piardă. Oricât ar fi, e-n regulă. Asumă-ți-l.

-sunt multe momente în care te simți singur ca ultimul om de pe pământ, ca și când ai ateriza într-un oraș mare, noaptea, cu bagaj greu, și nu ai avea pe cine să suni și ai începe să te gândești că ceva-ceva ai făcut greșit în ultimii ani, de ai ajuns aici. Ajuns așa, ultimul om de pe pământ, ți se pare că ai o revelație și că vei schimba tot, tot, din acea noapte, că viața ta va fi alta de a doua zi și că ține doar de tine.

Apoi, a doua zi vine și tu nu faci nicio schimbare. Nimic, nici una, bagi totul sub preș. Cum ai mai putea iubi, munci, trăi altfel? Și e-n regulă și asta. Știm amândoi că, din acest moment, este numai o problemă de timp până vei avea destul curaj.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *