Cât să nu mori de sete
Scris de Anda, Publicat in Căutări
Un prieten la fel de drag pe cât e depărtarea dintre noi mi-a spus recent un fel de poveste. Nu ştiu dacă a auzit-o undeva, dacă a mai zis-o şi altora sau a inventat-o numai pentru mine. Voi încerca să o transmit mai departe, aşa cum am înţeles-o eu.
Să presupunem că ai de făcut un drum în deşert, un drum anevoios şi imprevizibil ca o viaţă de om, spre o ţintă pe care numai tu o ştii, visată, imaginată, fixată din toate puterile în cel mai ferit colţ al sufletului tău. La un moment dat, sau poate în câteva rânduri, apare cineva care îţi întinde o cană cu apă proaspătă şi limpede. Te uiţi neprietenos la om şi împingi cana pentru că, de ceva vreme deja, tu ţi-ai fi dorit o mandarină mare şi coaptă, răcoritoare atât cât trebuie şi plină de miez. Omul priveşte mirat şi un pic întristat la tine. Nu are aşa ceva să-ţi dea. Tu eşti însă absolut convins că în desaga lui mare trebuie să fie o mandarină exact aşa cum ţi-ai conturat-o, aşa că o ceri şi o aştepţi.
©Emilian Chirilă | www.emilianchirila.ro
Nu te-ai înşelat. Are, chiar mai multe. Numai că respectivele mandarine nu sunt pentru tine. Poţi să le crezi mici, acre, cum vrei. Cert este că nici una dintre ele nu e a ta, specială, rotundă, desăvârşită. Va veni şi aceea, într-o zi, după ce vei fi acceptat deja lucrurile care ţi se oferă, chiar dacă nu se potrivesc cu aşteptările tale din momentul cu pricina, tocmai pentru că sunt tot ce poate da omul care-ţi taie calea.
Drumul prin deşert spre limanul tău imaginar ar putea fi cumplit de lung. Nu mai bine ai fi deschis la tot ce se întâmplă? Ia cana cu apă. Altfel te usuci de sete.
Compromisul este de-un singur soi, oricât am încerca noi să îl îmbrăcăm pentru a ne justifica faptele. În rest, vorba lui Michel Sardou din ‘Putain de temps’.
Așadar realismul vine la pachet cu resemnarea, respectiv compromisul?
Cred că da, ai zis foarte bine. E un soi de compromis şi ceva mai multă resemnare.
Dacă pleci prin deșert cu gândul la apă, s-ar putea să mori de sete și, de-ar fi să sfârșești așa, ar însemna că ai mers prin deșert degeaba, mai bine stăteai la umbră, în oraș. Dacă pleci prin deșert gândindu-te la ceva mandarină sau, mai aproape de deșert, curmale, înseamnă că drumul tău are un rost. Iar să dai mandarina – ori bunăoară curmalele – pe apă doar de dragul de a primi ceva sau de a mai trăi încă o zi fără cele dintâi e o conveniență. Conveniență care în deșert este pe cât de iluzorie, pe atât de degeaba. Deșertul este unul dintre puținele locuri de pe pământ unde nu te poți ascunde. Nici de străini, și, mai presus de toate, nici de tine însuți.
Acelea în căutarea sau în aşteptarea curmalelor au fost alte deşerturi. Din vremea în care nici nu concepeai că ai putea muri de sete.