Anda Docea

Poveşti aproape adevărate despre lucruri aproape întâmplate

vineri

3

iunie 2016

1

COMENTARII

Ce-ți dorești pentru următorii 5 ani?

Scris de , Publicat in Căutări

Cam asta te întreabă terapeuții în prima ședință. Iar tu, cel care la nivelul dorințelor ai fost mereu considerabil mai bun decât în realitate, deschizi ușa imaginară spre Țara Minunilor.

O să ai servicul pentru care să-ți vină să sari din pat dimineața la ore mici, alături de tine va fi persoana potrivită, un copil și probabil încă unul pe drum, multe vacanțe de vis bifate și timp generos petrecut cu familia și prietenii.

-Și ce ai de gând să faci în acest sens?, vine următoarea întrebare, pe care nu poți spune că ai prevăzut-o, și care te aduce cu picioarele pe pământ, cu brutalitate. Că energie pentru toate nu simți c-ai avea, poate de asta te și afli acolo unde cineva străin, care nu ți-e nici rudă, nici prieten, să-ți spună că ești în stare.

Am renunțat la ședințele de terapie când mi-am dat seama că eu nu vreau să se schimbe nimic. Sau, poate, mai corect, că nu găsesc în mine destulă energie pentru o schimbare majoră. Că, așa cum, profesional vorbind, e nevoie de perseverență, perfecționare, răbdare și o oarecare pricepere pentru a construi ceva, și în plan sentimental se pune cub peste cub, nu se ia piramida de-a gata. Am realizat cu greu că singura care nu poseda un „pentru totdeauna” în toate poveștile pe care le-am trăit am fost eu. Am însă un set întreg de „acum”-uri de oferit, care nu cred că se va termina prea curând.

Pe la 13 ani, în clasa a opta, am avut un „oracol” pe care colegii îl completau, răspunzând la câte o întrebare, pe fiecare filă. Una dintre ele suna cam așa: Ce sperați pentru următorii 20 de ani? Iar noi scriam diverse: să intru cu medie mare la liceu și la facultate, să ajung la un concert Guns N’ Roses, să am o rochie ca în BH 90210, să mă îndrăgostesc și să fie reciproc etc. Un coleg pe care îl plăceam mi-a scris: Să duc o viață echilibrată. N-am uitat răspunsul ăsta până azi.

Într-un interviu pe care scriitoarea israeliană Zeruya Shalev i l-a acordat lui Eli Bădică, la Bookfest, zilele trecute, răspunde așa: Viețile noastre au devenit mult mai complexe de când omul nu mai este preocupat doar de supraviețuire. Era mult, mult mai ușor. Astăzi, viața este diferită, iar noi avem foarte multe așteptări, poate de aceea suntem, câteodată, atât de nefericiți.

Cartierul Giulesti

foto: Cristian Delcea

O primă ședință la terapeut cred că ar suna acum, pentru mine, cam așa:

-Ce-ți dorești pentru următorii 5 ani?

-Să supraviețuiesc.

-Și ce ai de gând să faci în acest sens?

-Să duc o viață echilibrată.

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *