Anda Docea

Poveşti aproape adevărate despre lucruri aproape întâmplate

marți

3

aprilie 2018

6

COMENTARII

Despre autenticitate și despre foști, numai de bine

Scris de , Publicat in Căutări

Cu extrem de puține excepții, foștilor mei iubiți nu le-a plăcut cum scriu. Mai concret, n-au agreat natura subiectelor abordate de mine. Poate, nici înfloriturile stilistice. Probabil, nici faptul că totul este aproape adevărat, aproape întâmplat. Pe scurt: se aflau pe o cu totul și cu totul altă lungime de undă (decât a mea) în această privință.

Din pricina vremurilor în care m-am format, a părinților, a anturajului sau, mai degrabă, a propriilor mele idei despre viață, mai mereu m-am definit prin ceea ce am făcut, nu prin ceea ce eram. Să iau premiul cutare. Să intru la facultatea cutare. Să scriu un text care să câștige nu știu ce concurs. Să lucrez la o anumită emisiune de prime-time. Ca să fie lucrurile și mai cumplite, aveam o reală tendință de (auto)dizolvare a personalității mele, pentru a veni în întâmpinarea dorințelor celuilalt (sau, mai degrabă, a felului în care-mi imaginam că ar fi ele). Am citit chestii din domenii care nu mă pasionau, mi-am schimbat (de mai multe ori) înfățișarea și hainele, am ieșit în locuri de care altădată nu m-aș fi apropiat și am fost destul de generoasă cu adaptarea programului meu la orice apărea neprevăzut.

Legat de scrisul meu, am auzit, pe rând: „Am văzut că scrii, eu nu prea citesc chestii girly”, „Știu că ai postat, o să citesc mai târziu”, „Tu scrii bine, dar nu-mi plac subiectele”, „Cred că unele chestii sunt scrise numai pentru like-uri”, „Ești nebună că afișezi public toate amănuntele alea, de ce nu le scrii într-un jurnal” și, preferata mea, „Ăăă…eu sunt inginer”. Moment în care eu, cea care eram gata să-mi fac părul roșu, să urc pe Makalu sau să învăț să cânt la liră pentru ei ziceam (chiar dacă doar în mintea mea): Ok, până aici!

©Emilian Chirilă | www.emilianchirila.ro

©Emilian Chirilă | www.emilianchirila.ro

Am citit multe despre autenticitate și despre felul în care, de regulă, e tare greu de practicat. De teamă că nu vei fi plăcut sau acceptat. De rușine că vei fi criticat sau că se va râde de tine. Cel mai mult m-a atins ce a scris Brené Brown despre „a fi tu însuți”: „Alegerea autenticității presupune asumarea riscului de a nu fi simpatizat de nimeni”. Revenind, eu am continuat să scriu exact ca până atunci. Probabil, a fost singurul domeniu în care am reușit să fiu autentică. Dacă aș fi schimbat asta, simțeam că renunț deja la mine prea mult, nepermis de mult. Acolo era limita la „insula” mea.

Relațiile (de toate felurile) se termină sau se transformă, iar treaba asta ține toată viața. „Insulele” tale rămân acolo, cresc, sunt din ce în ce mai primitoare și mai tentante. Doar să ai un pic de grijă să le cultivi -nu ca pe o plantație imensă de pe urma căreia trăiești ci, mai mult, ca pe o mică grădină de balcon, în care adori să-ți petreci înserările de primăvară.

Cât despre foștii mei, se pare că, în ciuda faptului că nu eram pe aceeași lungime de undă în privința scrisului, au apreciat la mine suficient de multe (alte) lucruri ca să fim, o vreme, împreună. Mi se pare destul de cinstit.

6 Comentarii

    • Anda
  1. Corneliu
    • Anda
  2. Maria
    • Anda

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *