Anda Docea

Poveşti aproape adevărate despre lucruri aproape întâmplate

vineri

10

februarie 2017

1

COMENTARII

Never Let You Go

Scris de , Publicat in Întâmplări

După moartea prietenului ei, Eugenia Kuyda i-a creat acestuia o conștiință virtuală. Un program care să răspundă în locul lui, în aceeași manieră în care ar fi făcut-o chiar el. Roman Mazurenko fusese pasionat nu doar de informatică, ci și de artă, în toate formele ei. Călătorea mult, iubea petrecerile și avea o personalitate fascinantă. Cu ajutorul inteligenței artificiale, Eugenia voia să-i păstreze individualitatea. A adunat mesaje, mii de linii de dialog schimbate de Roman cu prietenii, informații, fotografii, în scopul de a reconstrui o adevărată rețea neuronală, capabilă să-i reproducă stilul de a conversa.

La scurt timp după ce m-am despărțit de cineva, mi-am dus la reparat telefonul care conținea mesajele, conversațiile, pozele și filmele noastre. Am pierdut tot. Pe cele mai multe, nu le mai aveam salvate și în altă parte. Aș fi putut să privesc întâmplarea ca pe un ajutor din partea destinului, pentru a uita povestea mai repede. Dar, pe moment, am simțit o disperare cumplită. Nu înțelegi că am pierdut tot, tot? i-am țipat atunci mamei, care mi-a zis că, de fapt, ce a fost mai frumos în acea relație rămăsese oricum la mine în suflet.

ClosertoskyM

©Emilian Chirilă | www.emilianchirila.ro

În „La corrispondenza”, filmul din 2016 al lui Giuseppe Tornatore, un om de știință face pregătiri minuțioase pentru ca, după moartea lui, iubita să-i mai primească încă mesajele verbale sau scrise, îndrumările, cadourile. Ca și când ar mai fi fost alături de ea și ar fi știut tot ce se petrece în viața ei. La un moment dat, durerea și frustrarea devin atât de mari, încât ea pune capăt acestei corespondențe, cu riscul de a rămâne lucruri necunoscute, nespuse.

Folosind programul pentru a vorbi cu Roman, Eugenia a observat că oamenii sunt mai onești în conversația cu cineva care nu mai e. Că, de fapt, au mai multă nevoie să fie ascultați decât să li se răspundă. Că deșartă toate cuvintele rămase nerostite care, altfel, în timp, apasă și dor. Că le place să râdă și să li se umezească ochii, în timp ce încep propoziții cu „Îți amintești când…” Sau că, de fapt, nu este o realitate virtuală, ci, pur și simplu, una nouă, construită, în care reînvață să trăiască.

Mi-a fost destul de greu să urmez sfatul mamei și să îmi amintesc, din când în când, din respectiva poveste, doar ce fusese bun. Relațiile au ajuns să fie, aproape în întregime, un schimb de texte, o succesiune de mii de linii de dialog care se pierd uneori când duci telefonul în service. E mult mai eliberator să aruncăm un mesaj într-o sticlă și să sperăm, decât să găsim una. Cu toate astea, de cele mai multe ori, succesiunea online – seen – is typing e cea care ne ține în viață.

SnapShot

1 Comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *