Anda Docea

Poveşti aproape adevărate despre lucruri aproape întâmplate

acasă

sâmbătă

15

decembrie 2018

6

COMENTARII

Lungul drum către casă

Scris de , Publicat in Dilema veche

Gara_mic

Acum mai bine de un deceniu, în primii mei ani în București, plecările la părinți, de Crăciun, erau un ritual în sine. În primul rând, pentru distanțe atât de mari, varianta uzuală era trenul. Teoretic, se făceau cam 8-9 ore până în Ardeal. Practic, nu știai niciodată cât de mult se va întârzia între Sighișoara și Mediaș. La singura agenție de bilete din București, încă de la începutul lui decembrie, erau cozi pe trei-patru rânduri. Nu existau tichete în format electronic, nici măcar numere de ordine, nici pomeneală de rezervări online. În mulțimea pentru care antrenamentul din vremea comunistă te făcea extrem de pregătit stăteai, uneori, câte o jumătate de zi. Conținutul bagajelor, în genți care nu aveau ușurința în alunecare a celor de astăzi, era și el extrem de minuțios gândit, așa încât să încapă, la întoarcere, și câteva borcane cu zacuscă, o cutie generoasă cu salată de vinete, diverse cărnuri și, de ce nu, nițică unsoare de întins pe pâinea neagră și de pudrat  obligatoriu cu boia.

(mai mult…)

miercuri

9

martie 2016

4

COMENTARII

Poveste cu clătite reci

Scris de , Publicat in Întâmplări

Mica

Acum mulți ani, când tata a venit în București, în ziua în care am semnat contractul pentru locuința mea, am decis să sărbătorim marea schimbare la restaurant. Unul de la mine din Drumul Taberei, unde mai fusesem de nenumărate ori. Nu era nici ieftin, nici servirea nu era grozavă, dar mâncarea era cu adevărat gustoasă, pe vremea aceea. (mai mult…)

luni

27

iulie 2015

4

COMENTARII

Comoara dintre dealuri

Scris de , Publicat in Dilema veche

CheileAiudului

Mi-am petrecut concediile ultimilor ani la casa părintească din Aiud, judeţul Alba. Un orăşel cu puţin peste 20.000 de locuitori, bine ascuns între dealurile prietenoase din Ardeal, scăldate mai mereu într-o lumină despre care pictorul Horia Cucerzan, născut la Blaj, spunea că are culoarea mierii. Am încercat să revăd locurile pe care le străbătusem cu pasul, copil fiind, în drumeţii de o zi-două, cu rucsacul în spate, să-mi amintesc poveştile lor, să observ în ce fel le-a schimbat trecerea timpului şi cum le percepe adultul care am devenit. (mai mult…)