Anda Docea

Poveşti aproape adevărate despre lucruri aproape întâmplate

Thursday

24

September 2020

0

COMENTARII

Ce se-ntâmplă cu noi

Scris de , Publicat in Întâmplări

Am tot încercat să-mi amintesc când am simțit-o prima dată. N-am reușit. Starea s-a insinuat treptat, parșiv, asemeni unui vin bun care îți urcă până-n creștetul capului. Dar să zicem c-a fost într-o dimineață, așa că reiau:

(more…)

Sunday

1

December 2019

6

COMENTARII

Noi când ne facem mari?

Scris de , Publicat in Întâmplări

Abia terminasem grădinița când ai mei și-au dat seama că am probleme cu vederea, unele destul de încurcate, care mă urmăresc până azi. M-au dus la nenumărați oftalmologi, în mai multe orașe, dar parcă niciun consult nu era concludent (ochiul drept e leneș și nu văd 3D, dar asta nu e ceva neobișnuit). În plus, îmi era foarte frică de acei ochelari metalici de probă, pe care se schimbau lentilele, arătau de parcă i-ar fi pierdut vrăjitoarea din Hansel și Gretel. Prin urmare, mă uitam pe deasupra lor. La o astfel de verificare dezastruoasă, medicul i-a zis mamei că e grav și că nu voi putea avea permis de conducere niciodată. În timp, s-a dovedit că eram perfect aptă să conduc, doar că am amânat școala de șoferi pentru când mă voi face mare. Momentul n-a mai venit niciodată. (more…)

Wednesday

16

October 2019

2

COMENTARII

Viața ta (cum o știai) s-a încheiat definitiv

Scris de , Publicat in Întâmplări

De când sunt, de câte ori am obținut ceva (de regulă cu greu, mai rar printr-o potrivire neașteptată), de fiecare dată când astrele se aliniau încât să reușesc să ajung într-un loc, la orice mesaj mai altfel primit de la un om la care începeam să țin (știți voi, mesajul ăla care schimbă natura unei relații), m-am gândit că n-o să dureze. Și că, dacă fericirea e cel mai eficient mijloc de plutire, cu cât ajungi mai sus, cu atât căderea va fi mai grea. Apoi încercam să-mi imaginez care e cel mai rău lucru ce se poate întâmpla, știam că n-o să mă omoare, dar aș fi vrut totuși să găsesc un mod de a evita orice durere. Pe scurt, în mijlocul bucuriilor care tocmai prindeau contur, făceam ample repetiții pentru un dezastru imaginat.

(more…)

Sunday

6

October 2019

1

COMENTARII

2,5 centimetri la pătrat

Scris de , Publicat in Căutări

Vă invit să faceți un exercițiu. Să decupați un pătrat de hârtie cu latura de 2,5 cm și să încercați să scrieți pe el numele oamenilor cu care puteți fi voi înșivă. Oamenii care țin la voi pentru că vă cunosc cu adevărat și care nu vor fugi, oricum v-ați purta cu ei. Câte nume încap? 6? 8?

(more…)

Wednesday

2

October 2019

2

COMENTARII

Universul nu conspiră pentru nimic

Scris de , Publicat in Întâmplări

Există un citat din „Alchimistul” lui Coelho pomenit în declarații, interviuri și articole mai des decât oricare altul, din ce am auzit eu în ultimele decenii. Și anume: Când îți dorești ceva cu adevărat, tot Universul conspiră pentru îndeplinirea visului tău. Pentru lucruri care îți ies așa cum dorești, în viață, e și acesta un mod de a gândi, mai mult de dragul poveștii. Dar, în realitate, cred eu că se întâmplă cu totul altceva.

(more…)

Sunday

29

September 2019

2

COMENTARII

Outside In

Scris de , Publicat in Întâmplări

Mă întreb cum ar fi dacă ai sta închis undeva 20 de ani, aproape fără nicio legătură cu universul din exterior. Odată eliberat, adolescentul de altădată s-ar trezi că e un adult de aproape 40 de ani, într-o lume schimbată. O lume în care nimeni nu mai bea 7Up, nu mai ascultă casete și preferă să scrie mesaje decât să vorbească. Ți-ai cumpăra un telefon, ca să-ți încapă întreaga viață într-un buzunar? Ți-ai lua bicicleta și ai pedala cât poți de tare spre cel mai apropiat loc de joacă, în căutarea altor copii? Te-ai îndrăgosti? Ai încerca să „nu-ți irosești potențialul”?

(more…)

Monday

23

September 2019

1

COMENTARII

Welcome to Fantasy Land!

Scris de , Publicat in Căutări

Încă trăiești în Fantasy Land, mi-a zis o prietenă, toate poveștile astea care, de fapt, nu s-au întâmplat, nu sunt cel mai sănătos lucru. Uită-te ceva mai atent la realitate.

(more…)

Saturday

16

March 2019

3

COMENTARII

Nu mă atinge-mă

Scris de , Publicat in Căutări

Îi spuneam anul trecut psiholoagei la care merg că mă simt ca într-un tunel lung și întunecat, unde nu văd c-ar pătrunde vreo rază, oricât de firavă, de lumină. Oamenii mă întreabă de ani de zile deja „pe când o nouă carte?”, dar cred că ei vor, de fapt, povești scrise de cei care au niște răspunsuri, care pot promite că în 10 pași te scot din tunel, care știu să înșire iscusit cum au întrezărit raza de lumină și și-au croit drumul către ea. Oamenilor le plac poveștile despre învingători, despre cei care se reinventează și trăiesc din plin, despre cei care au curaj, care oferă soluții. Cine naiba ar vrea să citească o carte despre traiul într-un tunel? Terapeuta a început prin a-mi spune că metafora cu tunelul de unde nu se vede nicio rază de lumină i se pare foarte reușită, iar asta m-a făcut să zâmbesc un pic. Apoi m-a întrebat dacă eu merg prin tunelul ăsta sau stau pe loc. Atunci, nu am știut ce să îi spun.

(more…)

Sunday

10

February 2019

2

COMENTARII

Bun venit în bloc!

Scris de , Publicat in Dilema veche

Nevoită fiind să părăsesc confortabilul cuib părintesc după terminarea liceului, pentru a merge la facultate, am devenit, de-a lungul timpului, expertă în schimbat locuințe cu chirie. Zece au fost cu totul, în tot atâția ani. O jumătate, în Cluj, cealaltă, în Capitală. Pe lângă mutarea propriu-zisă, care implica nenumărate drumuri pentru a duce tot ce era necesar, de la furculiță și ceas deșteptător până la dulap și calculator, acomodarea cu vecinii era, de cele mai multe ori, o aventură în sine. (more…)

Saturday

15

December 2018

6

COMENTARII

Lungul drum către casă

Scris de , Publicat in Dilema veche

Acum mai bine de un deceniu, în primii mei ani în București, plecările la părinți, de Crăciun, erau un ritual în sine. În primul rând, pentru distanțe atât de mari, varianta uzuală era trenul. Teoretic, se făceau cam 8-9 ore până în Ardeal. Practic, nu știai niciodată cât de mult se va întârzia între Sighișoara și Mediaș. La singura agenție de bilete din București, încă de la începutul lui decembrie, erau cozi pe trei-patru rânduri. Nu existau tichete în format electronic, nici măcar numere de ordine, nici pomeneală de rezervări online. În mulțimea pentru care antrenamentul din vremea comunistă te făcea extrem de pregătit stăteai, uneori, câte o jumătate de zi. Conținutul bagajelor, în genți care nu aveau ușurința în alunecare a celor de astăzi, era și el extrem de minuțios gândit, așa încât să încapă, la întoarcere, și câteva borcane cu zacuscă, o cutie generoasă cu salată de vinete, diverse cărnuri și, de ce nu, nițică unsoare de întins pe pâinea neagră și de pudrat  obligatoriu cu boia.

(more…)