Anda Docea

Vă invit să faceți un exercițiu. Să decupați un pătrat de hârtie cu latura de 2,5 cm și să încercați să scrieți pe el numele oamenilor cu care puteți fi voi înșivă. Oamenii care țin la voi pentru că vă cunosc cu adevărat și care nu vor fugi, oricum v-ați purta cu ei. Câte nume încap? 6? 8?

Am avut, acum câțiva ani, o discuție cu o fostă colegă, îi spuneam diverse supărări ale mele, iar ea m-a oprit la un moment dat și m-a întrebat, cu ochii mari: Păi stai așa, tu vrei cumva să te placă toată lumea?! Iar eu m-am gândit bine și mi-am dat seama că răspunsul este da.

Mi-am consumat o groază de timp crezând că, dacă mă port politicos, nu ridic vocea, nici măcar nu menționez că eu cred altceva sau aș face altfel, dacă nu le atrag atenția oamenilor asupra momentelor în care felul în care au ales ei să se poarte m-a rănit, ei mă vor plăcea cu siguranță. Ba, ca să fie și mai cumplit, i-am desconsiderat un pic pe cei care mă apreciau, mă lăudau sau îmi căutau compania. Nu știu cum naiba cei care ne iubesc ajung, în anumite momente, să nu mai conteze, iar noi suntem ocupați să câștigăm aprobare și acceptare de la alții. A-i face pe toți cei din jur fericiți e o iluzie, una gravă, pentru că, pe măsură ce încerci să le faci altora pe plac, te îndepărtezi tot mai mult de tine însuți. Pierzi ceea ce se numește autenticitate. Și te trezești într-o zi că nu mai știi cine ești, ce îți place cu adevărat, ce ți-ai dori să faci, ce ai alege dacă nu te-ar privi nimeni, doar pentru tine.

Drumul înapoi către tine însuți e foarte lung. Poate începe cu a te muta într-un alt oraș, a-ți da demisia dintr-un loc care nu ți se potrivește, a ieși dintr-o relație în care te simți redus la zero. E dificil. Nu trăiești într-o bulă, de unul singur, încât să poți spune cu mâna pe inimă că părerea celorlalți nu mai contează. Prin urmare, poți face exercițiul despre care vorbeam la început. Cei care o urmăresc pe Brené Brown probabil că îl știu foarte bine, așa cum au mai auzit în discursurile ei ideile de mai sus. Pătratul de hârtie cu latura de 2,5 cm ar trebui să conțină doar numele persoanelor cu care poți fi autentic. Poate sunt părinții, un prieten-doi din copilărie sau unul găsit la maturitate, un om pe care îl respecți enorm profesional sau unul care te-a ascultat și ți-a răspuns întotdeauna. Nu încap foarte multe nume și nici nu sunt bătute în cuie. Dar ei sunt oamenii ale căror păreri ar fi de preferat să conteze pentru tine.

Prin urmare, data viitoare când cineva îți dă un feedback nesolicitat și răutăcios, râde de tine, încearcă să-ți spună mai puțin subtil ce „ar trebui” sau „cum se face”, poți asculta ce crede. Dar, cum nu este trecut pe bucata de hârtie, alegi să nu te afecteze.

alegere autenticitate Brené Brown curaj destin dezamăgire drum perfecționism prieteni schimbări