Aceasta nu este o poveste de succes
Scris de Anda, Publicat in Căutări
Tot încerc să scriu ceva despre 2015 de o vreme. Înainte de acest an, în marea majoritate a timpului, îmi doream să scot o carte şi să prezint o emisiune şi, cum acestea nu apăreau, mă simţeam îndreptăţită să fiu nefericită şi deznădăjduită.
Iată că s-au întâmplat, aşa că probabil că titlul ar fi trebuit să fie „Cel mai grozav an” etc., dar nu ştiu cine ar avea chef să citească aşa ceva. Nici măcar eu să scriu. Prin urmare, înşir ce am înţeles eu în anul care s-a dus. Cu menţiunea că blogul de faţă nu şi-a propus niciodată să fie unul de jurnalist sau de scriitor. Sunt doar nişte gânduri care îmi trec prin minte uneori. Luaţi-le ca atare.
În 2015 am învăţat că:
-oamenii nu ţin la noi pentru ce ni se pare nouă că am realizat, pentru principiile noastre sau premiile obţinute, ci ne apreciază prin prisma felului în care ne purtăm cu ei, a ceea ce suntem dispuşi să le oferim şi, de cele mai multe ori, pentru diplomaţie şi modul în care ne strunim orgoliul.
-destinul nostru ar fi putut fi cu totul altfel dacă, timp de câteva secunde într-o seară, cineva ar fi avut un pic mai mult curaj.
-uneori primim o a doua şansă fără ca asta să schimbe nimic. Alteori, orice am face, oricât de lungă ni s-ar părea viaţa, a doua şansă nu mai apare niciodată.
-plânsul şi tăvălitul pe jos încă mai pot rezolva lucruri, indiferent ce vârstă avem.
-oamenii nu se schimbă decât dacă vor, dar, dacă ajung să ţină la noi, chiar vor să se schimbe.
-părinţii noştri au cea mai uluitoare capacitate de iertare posibilă în această lume. Cred că-i spune iubire necondiţionată.
-de multe ori vrem să dăm timpul înapoi, acuzându-ne că nu l-am trăit destul de bine. Dar cu toţii îl pierdem, aşa suntem făcuţi.
-alteori ne bucurăm că timpul se scurge şi nu mai suferim. Dar tuturor ne trece până la urmă, orice. Se numeşte supravieţuire.
Nu mai sunt nici nefericită, nici deznădăjduită. Am scos cartea, am prezentat emisiunea. Fericirea însă ţine morţiş să se ascundă în alte şi alte locuri. Sau poate nu se ascunde nicăieri, poate chiar nu există. Eu însă voi continua să o caut.
Succesul din sintagma ‘poveste de succes’ se referă la subiectul acesteia sau la cei ce îl iau drept reper, model. Deși titlurile bombastice și uniformizarea indivizilor încearcă să creeze un alt curs, prefabricat, acestei povești eminamente personale, îmbrăcând-o într-o poleială de universalitate artificială, ca și egalitatea comunistă, treaba nu funcționează, oamenii fiind esențial diferiți. Viața nu are nicio valoare intrinsecă, ce faci cu ea este totul. Iar ce faci cu ea, bunăoară succesul sau eșecul, sunt personale, atât la nivel de definire, cât și de realizare, respectiv asumare.
E adevărat că ceea ce este definit drept “succes” de unii poate să nu însemne nimic pentru alţii. Dar, nu ştiu cum, eu îmi imaginam că dacă sunt bifate multe căsuţe eşti aproape de un “succes” universal acceptat. Probabil un titlu mai potrivit ar fi fost “Aceasta este povestea mea, iar eu n-o consider de succes”.
Iar eu am învățat că formula completă pentru TE IUBESC este ”Te iubesc în clipa asta. Dar e posibil ca în câteva secunde să nu te mai iubesc. Eventual, mâine mă văd cu altcineva. Apoi, mâine, poate te voi iubi din nou.” Așa suntem făcuți…
Recent mi s-a spus că “te iubesc”-ul înseamnă fapte, nu vorbe. Iar dovada prin fapte cred că se face în timp (10 luni, un an, trei ani), nu în câteva secunde sau peste noapte. Alea-s impulsuri de moment.
Aștept cu nerăbdare secretul!
Cumpăriluzii
Nu cred să fie unul. Dar poveşti de spus am destule.