Aproape nimic de nereparat
Scris de Anda, Publicat in Căutări
Am un prieten foarte bun care crede despre mine că pot găsi o cale de a ieşi din orice situaţie. Că pot convinge oamenii să se întoarcă din drum şi destinul să-mi mai dea o şansă. Că nimic nu mă poate face cu adevărat să mă opresc din a încerca. You can fix anything, îmi scrie.
N-am nicio strategie, pentru că, dacă stau să cântăresc prea mult, prudenţa mă îndeamnă să renunţ. Spontaneitatea mea cred că e, mai degrabă, un moment de nebunie. Curajul de a merge înainte se traduce prin frica de a nu rămâne în urmă. Iar pariatul pe un singur număr nu e încredere în noroc, ci disperare.
Eu sunt ăla care zice iniţial „da” şi mai vede după cum se descurcă cu variabilele situaţiei. Care poate să plece din ţară mâine, dacă aşa îi spune inima. Care poate să renunţe în câteva secunde la ceva aşteptat vreo 12 ani. Care spune primul „te iubesc”, „îmi pare rău” şi „iartă-mă”, ca să nu se adune prea multe cuvinte apăsătoare prin suflet. Care se tăvăleşte pe jos fără teamă de ridicol şi fără conştiinţa vârstei. Şi care se întoarce de pe drumuri făcut praf, ameţit, rănit şi totuşi îmbărbătat de gândul că a încercat tot ce era omeneşte posibil. Că a pariat tot, fără să pună nimic deoparte, pe un singur număr. Care ar fi putut să iasă.
©Emilian Chirilă | www.emilianchirila.ro
Viaţa asta scurtă se măsoară în momente de nebunie, în „te iubesc”-uri şi în seri în care puteai să te duci acasă, dar n-ai făcut-o. În clipe în care frica nu te împiedică să mai încerci o dată şi nici maturitatea să te tăvăleşti pe jos. Lucrurile se repară când nu le dai altă cale. După ce ai realizat că singurul lucru de netrecut e moartea. Şi că, viu fiind, pui totul pe numărul preferat şi joci mai departe. You can fix anything.
‘Er glüht durchnäßt, wie alle. Er läuft mit ackerschweren Füßen, das Spießgewehr in hängender Faust. Seht, er tritt einem ausgefallenen Kameraden auf die Hand, – tritt diese Hand mit seinem Nagelstiefel tief in den schlammigen, mit Splitterzweigen bedeckten Grund hinein. Er ist es trotzdem. Was denn, er singt! Wie man in stierer, gedankenloser Erregung vor sich hinsingt, ohne es zu wissen, so nutzt er seinen abgerissenen Atem, um halblaut für sich zu singen:
“Ich schnitt in seine Rinde
So manches liebe Wort…” ‘
Scuze, dar sună mai bine în original.
Este singura sansa, poate, de a ne justifica existenta si de a crede ca nu suntem fara rost pe pamant. Viata e scurta, mai ales timpul pentru a trai ce vrei, cum vrei, iar cand, langa noi se intampla ca moartea sa ranjeaca printre suflete nevinovate cu viata nescrisa, inca, doar curajul de a nu renunta la vise are justificare si intelegere.
Anda, imi place de prietenul tau, tine-l aproape 🙂