Bărci de hârtie
Scris de Anda, Publicat in Căutări
Cu ceva vreme în urmă, îi povesteam unei persoane mai în vârstă și mai înțelepte cât de mult mă frământă unele întâmplări din trecut. Convingerea că, în anumite momente-cheie, aș fi putut face ceva altfel. Sau zice ceva ce n-a mai fost rostit niciodată. Iar asta ar fi schimbat radical cursul evenimentelor. A râs sincer și mi-a spus că e ca și când aș crede că o simplă barcă de hârtie ar putea pluti vreodată contra curentului.
Am preferat să visez că o barcă proiectată suficient de isteț, cu motor puternic, va răzbi în sens contrar curgerii. Am continuat să descompun ipotetice probleme după schema if-then-else și să-mi ascult un prieten care mi-a spus mereu: you can fix anything. M-am gândit la toți temerarii, deveniți subiecte de presă, care, probabil, nu au conceput niciodată că ar putea rămâne o barcă de hârtie, la discreția curentului. Am petrecut așa o jumătate din viață.
Recent, am văzut un film cu o fată de 21 de ani, suferind de sindromul Asperger, pentru care era, oarecum, o problemă de supraviețuire prevederea tuturor variantelor, menținerea unor ritualuri zilnice, „repararea” oricăror schimbări neprevăzute. Please Stand By se numește el și, inițial, am crezut că titlul e un strigăt de ajutor către cineva din jur. Dar era încurajarea pe care fata și-o spunea sieși, când constata că viața păcălește schemele logice aproape zilnic, de fiecare dată cu un alt algoritm parșiv.
Vorbesc destul de des cu prietenul care mă încuraja altădată, dar mi-e teamă să-l întreb dacă mai crede că pot repara orice. Ne place să ne amintim de perioada în care ne comparam planurile istețe, de proiectat bărci cu motor puternic, capabile să ne ducă împotriva curentului. Pe măsură ce ne-am apropiat de jumătatea vieții, am învățat că subiectele de presă apar o dată la câteva sute de mii de oameni. Și că adevăratul breaking news este că barca ta de hârtie a plutit până la final.
Mă mai gândesc, din când în când, dacă aș fi putut face ceva altfel în momente-cheie. Mintea revine la obiceiul de a descompune ipotetice probleme și de a încerca să repare tot ce n-a mers. Poate trebuia să fiu acasă în acea seară. Poate nu trebuia să apăs send. Poate trebuia să aștept până dimineață. You can fix anything. Poate trebuia să am curaj să cer. Poate trebuia să plec. Anything. Poate trebuia să intru în apă, chiar dacă era rece. Anything. Poate trebuia să spun că-mi pare rău. Anything.
Please, stand by.
Cum se numea oare serialul ala de prin anii ’90 cu tanarul in mintea caruia se derulau scene din filme, in completarea experientelor traite de el? 🙂 “If you keep going over the past, you’re going to end up with a thousands pasts and no future” (“The Secret in Their Eyes”).
Anda, sper sa nu fiu “contra curentului”, dar cred, sincer, ca ce ai facut, ai facut bine si exact ce trebuia sa faci atunci. Tocmai de aceea barca ta merge foarte sigura pe ea inainte. Bine, motivul esti tu ce stii cum sa o duci pe buza valului. Don’t stop. Keep on!
Și dacă doar pare sigură, tot e bine. Îți mulțumesc!
Fain impersonalul ăsta, nu-i așa? Cea mai bună ascunzătoare. Nu te găsește nici dracul acolo. Plus că-i mereu cald și bine, nu te plouă, nu te ninge, și nici, piei, drace, nu te trage curentul.
Cine dă acest ‘trebuia’? Regretul tău ulterior, vreo instanță supremă, raportarea socială?
Dar oricum, luându-l drept bun, drept dat, ai exclus – sau omis – o variantă. Poate că trebuia să faci exact ceea ce ai făcut.
Psihologii militează pentru îndulcirea lui „trebuie” în „a fi de preferat”. Dar, în mintea oamenilor, acest lucru se face cu greu. Altfel, da, varianta ta ar fi de preferat.