Anda Docea

Prejudecata, transformată prin verificări repetate în convingere, că anii impari sunt mai bogaţi în evenimente şi întorsături, mai plini de clipe adevărate şi mai încărcaţi cu metri cubi de suflet mă bântuie de multă vreme.

Pe scurt, într-un an impar am terminat liceul şi am intrat la prima facultate, la care aveam să renunţ tot într-un an impar ca să dau la alta, pe care am terminat-o într-un alt an impar, an în care m-am şi mutat în Bucureşti. După doi ani m-am angajat de-a binelea în TVR, după încă doi mi-am luat garsoniera şi mi-am făcut primul blog, în 2009 mi-au apărut două texte într-o carte la Tango şi tot atunci am pornit blogul la ei, în 2011 emisiunea la care lucram a câştigat un A.P.T.R., iar doi ani mai târziu am început colaborarea cu “Dilema veche” şi a apărut la Humanitas cartea “Ficţiuni reale”, unde am avut şi eu o poveste.

2015 l-am hotărât din start a fi anul cu un nou blog al meu. Fiind şi anul în care tata iese la pensie (din învăţământ), şi-a manifestat dorinţa de a se ocupa de un nepot. Nu e ceva ce să pot face de una singură, dar am încercat să nu-l dezamăgesc foarte tare. Aproape 60 de texte ale mele, reprezentând fiecare un moment, un om, un dor, o întrebare, o regăsire, s-au rupt din mine, au format un întreg şi au considerat că e momentul să vină pe lume, undeva prin luna mai.

“Camere de hotel” se va numi cartea şi va apărea la editura Herg Benet. Mai multe despre poveştile din ea, lansare şi alte evenimente, am tot timpul să vi le spun în săptămânile următoare. Şi, mai ales, mai multe despre oamenii cărora, sub o formă sau alta, declarat sau fără să ştie, li se datorează bucuria mea.

O să-i mulţumesc acum doar lui Alex Voicescu, pentru momentul de film pe care mi l-a creat, în ultima zi de iarnă (la propriu şi la figurat) din acest an. Am primit de la el un mail, într-o după-amiază în care eram pe stradă, soarele îmi intra în ochi şi mai aveam mai puţin de 8% baterie la telefon. Am reuşit să văd doar atât: “am dori să publicăm cartea”, “lansare preconizată: mai 2015”, “tot aportul Herg Benet”. Nu am avut nevoie să citesc mai mult. Tocmai se turna un film, european, sau american, putea fi şi o telenovelă coreeană din punctul meu de vedere, ideea era că, de data asta, chiar jucam în el.

 

Viaţa ne ordonează relaţiile aidoma unor camere de hotel, fiecare dintre ele însemnând un alt loc din suflet. Intrăm în el cu o geantă de mărime medie, conţinând nimic mai mult decât ce e nevoie, cu freamăt de nou şi chef de viaţă, ca şi când suntem primii oaspeţi şi nimeni n-a mai dormit acolo vreodată. Ca şi când ni s-a predat, la cheie, un palat pe care îl putem decora după propriul gust. Şi începem să o facem. Ne zugrăvim amintirile, ne transformăm visele în ornamente perfect asortate, împrăştiem în aer parfum de altă poveste, alt om, alt loc. Şi rămânem, rămânem o vreme. (“Camere de hotel”, în pregătire la editura Herg Benet, 2015)

2015 blog Camere de hotel carte fericire Herg Benet lansare viaţă