Povești adevărate despre lucruri întâmplate
Scris de Anda, Publicat in Întâmplări
Am încheiat „Camere de hotel” așa: …dacă ar trebui să dau un sfat unor adolescenţi, pe teme de alegeri şi reuşită, aş zice să nu se teamă de gări. Să urce în trenuri. S-o facă imaginându-şi doar destinaţia, conştienţi fiind că drumul, viteza şi condiţiile de călătorie pot să nu depindă de ei. Că se pot răzgândi şi pot coborî, chiar de mai multe ori, fără ca asta să fie o tragedie. Că, după ce au aflat „cum este dacă”, au opţiunea de a se întoarce. Cu un alt tren sau pe jos. Şi este în regulă. Cu toţii ne plimbăm din când în când pe şine.
Mai tinerii mei prieteni brașoveni de la „Piramida de cultură” m-au invitat să vorbesc la un eveniment organizat de ei pe 22 aprilie, la Cinemateca Patria din Brașov. Despre începuturi, presă și urmarea unui vis. Să le dau un imblod în a-și cultiva pasiunile, ca pe un posibil drum către fericire.
În povestea mea din carte, până la urmă, nu am mai participat la nici o conferință pentru adolescenți. În viața reală, mai sunt mai puțin de 3 săptămâni și deja sper să fie întrebări cât mai multe și discursul meu cât mai scurt. Au trecut aproape doi ani de când am scris textele din „Camere de hotel” și multe le simt altfel. „Despre oameni și trenuri”, povestea din care e fragmentul de mai sus , ar merita o continuare pe care încerc să o scriu acum.
©Emilian Chirilă | www.emilianchirila.ro
Dacă ar trebui să dau un sfat unor tineri, pe teme de alegeri şi reuşită, aş zice că prima valoare a muncii lor trebuie să și-o dea chiar ei. Să nu facă nimic gratis. Chiar dacă în unele domenii nu se câștigă sume fabuloase, timpul, priceperea, energia lor valorează cu siguranță ceva, ceva de la care se pornește.
Uneori cursele vor fi câștigate pentru că au rămas singurii alergători de pe pistă. Ceilalți s-au retras în alte povești. Nici la linia de sosire nu mai așteaptă nimeni. Și atunci, undeva, pe parcurs, trebuie să analizeze ce contează pentru ei mai mult. Dacă victoria, chiar și așa, solitară, e mai importantă, atunci să nu părăsească sub nici o formă traseul. Și vor ajunge, fără îndoială, și la final. Apoi, o vreme, nu vor mai ști ce să facă. Să se bucure. E în regulă doar să te bucuri și nimic altceva.
Să fie pregătiți să li se fure ideile, poveștile, creațiile. Unii hoți sunt atât de pricepuți încât vor împacheta totul meșteșugit, iar autorul real va fi singurul care își va da seama de mârlănie. La început, se vor înfuria. Apoi se vor întreba „cum e posibil?” sau „de ce?”, întrebări pertinente, de altfel. Vor pierde ceva nopți gândindu-se cum ar putea face demascarea. Undeva, pe parcurs, le vor veni alte idei. Noi. Mai bune. Ideile alea pe care unii le copiază a doua zi sau chiar după câteva ore. Niciodată înainte. Am ajuns cu greu la constatarea asta. Oamenii ăștia care fură nu vor fi niciodată înaintea voastră. Cel mult, vă vor determina să visați și mai sus.
Și încă ceva: în viață, oamenii oferă atât cât vor. Nu atât cât pot, nu atât cât s-ar cuveni, nu atât cât am merita, nu atât cât le oferă altora. Ci atât cât vor să ne dea nouă. Încercând inutil să schimbăm asta sfârșim prin a ne face de râs. Dar e-n regulă. Cu toții ne dăm din când în când cu fundul de pământ c-am vrea mai mult.
Ne vedem la Brașov.
