Acum mai bine de un deceniu, în primii mei ani în București, plecările la părinți, de Crăciun, erau un ritual în sine. În primul rând, pentru distanțe atât de mari, varianta uzuală era trenul. Teoretic, se făceau cam 8-9 ore până în Ardeal. Practic, nu știai niciodată cât de mult se va întârzia între Sighișoara și Mediaș. La singura agenție de bilete din București, încă de la începutul lui decembrie, erau cozi pe trei-patru rânduri. Nu existau tichete în format electronic, nici măcar numere de ordine, nici pomeneală de rezervări online. În mulțimea pentru care antrenamentul din vremea comunistă te făcea extrem de pregătit stăteai, uneori, câte o jumătate de zi. Conținutul bagajelor, în genți care nu aveau ușurința în alunecare a celor de astăzi, era și el extrem de minuțios gândit, așa încât să încapă, la întoarcere, și câteva borcane cu zacuscă, o cutie generoasă cu salată de vinete, diverse cărnuri și, de ce nu, nițică unsoare de întins pe pâinea neagră și de pudrat  obligatoriu cu boia.

(more…)