Anda Docea

Poveşti aproape adevărate despre lucruri aproape întâmplate

mama

Saturday

17

September 2016

8

COMENTARII

Poveste de dragoste cu voci de radio

Scris de , Publicat in Dilema veche

Aşteptam ritualul de sâmbătă seara o săptămână întreagă. Anii ’90 se apropiau de mijloc, iar eu tocmai intrasem la liceu. „Discoteca în blue jeans” se trasmitea în eter pe Programul III, adică Radio România Tineret, şi ţinea toată noaptea de sâmbătă spre duminică. (more…)

Sunday

6

December 2015

0

COMENTARII

Unde vrei să te trezeşti de Crăciun?

Scris de , Publicat in Întâmplări

De Sărbători, televiziunile reiau aceleaşi comedii şi filme de dragoste pe care le-am mai văzut şi acum 10 sau 20 de ani. Cred că ne mai uităm la ele pentru că ne place să ne amintim de noi, cei de atunci, cei care le vedeau pentru prima dată. Într-unul dintre aceste filme, personajul principal, Peggy Sue, se trezeşte traversând timpul, în propriul trecut, din nou elevă de liceu. (more…)

Tuesday

13

October 2015

5

COMENTARII

Acum e cel mai rău şi cel mai bine

Scris de , Publicat in Întâmplări

The old dreams were good dreams; they didn’t work out, but glad I had them, zice fotograful din filmul “Podurile din Madison County”. Multe persoane care au citit “Camere de hotel” îmi scriu în ultima vreme să mă întrebe ce s-a mai întâmplat cu visele vechi, cu poveştile vechi, cu iubirile vechi. (more…)

Wednesday

18

February 2015

3

COMENTARII

Ca-n filme

Scris de , Publicat in Întâmplări

Mama mă ducea la cinematograful din orăşelul nostru încă dinainte să învăţ literele. Ne uitam la vitrina cu afişe, vizavi de blocul în care locuiam pe atunci, şi, de câte ori venea un film românesc sau unul cu actori celebri, mama îmi spunea, uşor conspirativ: La ăsta mergem! De regulă îmi făcea un rezumat a ceea ce se petrecea pe ecran, unde eu vedeam că se schimbă scrisul întruna şi o întrebam enervant: Ce zice?

(more…)

Wednesday

11

February 2015

3

COMENTARII

Vacanţa cea mai lungă

Scris de , Publicat in Dilema veche

În şcoala generală mi-au trecut prin mână cele mai frumoase jucării din lume. Colega mea de bancă, Paula, avea o mătuşă în SUA, care îi trimitea mereu daruri. Nimic nu mă bucura mai mult decât să mă invite să mă joc cu ea. Nu mai văzusem până atunci nici păpuşi atât de iscusit lucrate, cu un întreg arsenal de accesorii, nici gume de şters cu miros de banane, nici tricouri „cauciucate“.

(more…)