Anda Docea

Era frig în Brașov la început de februarie, iar frigul se simte întotdeauna mai ascuțit dimineața, când ești nedormit. Puteam să iau un taxi până în centru, dar am sărit într-un autobuz, un oraș se cunoaște mai bine așa. De la un moment dat, am continuat să merg pe jos, știam orientativ unde e libraria și îmi imaginam că toate drumurile duc într-acolo. Am văzut-o de pe cealaltă parte a drumului. Avea în geam un afiș care anunța lansarea. Și o poză a mea mai veche, într-un palton verde.

Mai făcusem lansări și în București, și la Cluj, unde sunt acasă, și la Constanța, dar niciodată nu mă mai dusesem singură, la invitația unor oameni pe care să-i fi cunoscut doar virtual, să vorbesc la o librarie, într-un oraș străin, despre „Camere de hotel”. Am continuat  să merg pe partea cealaltă a drumului, încă nu venise ora lansării, am încetinit doar un pic, chiar în față, cât să trag cu ochiul la afiș, să-mi amintesc de câte ori am văzut o scenă asemănătoare în filme sau doar am visat la ea și am realizat că, fie și numai pentru clipa cu pricina, viața merită trăită, cu adevărat.

Am prezentat vreme de două sezoane un talk-show despre ONG-uri pe TVR 1, lunea dimineața, de la 10. Mă trezeam pe la 5 să mă mai uit peste întrebări, să scriu introducerea și să pornesc de acasă devreme, ca să evit aglomerația. În cele câteva momente înainte să înceapă, mă gândeam cum, dintre toate meseriile din lume, eu am norocul s-o fac pe cea care îmi permite să port o rochie frumoasă, să fiu fardată, coafată, să cunosc oameni care pun lucrurile în mișcare în lumea asta a noastră și să vorbesc cu ei, în direct, pe TVR 1. Fie și numai pentru senzația asta de luni-devreme, viața merita trăită, cu adevărat.

Am avut parte, de mai multe ori, de treziri negrăbite într-o casă străină. De dimineți când, deși ești perfect conștient și auzi zgomote de viață de mult pusă pe roate în jur, mai furi o jumătate de oră în care, în timp ce ocupi tot patul, te miri cum orice anotimp poate deveni, brusc, preferatul tău. Apoi te ridici și găsești pe masa din bucătărie kitul de cafea, exact așa cum ți-ai prepara-o acasă: ness, zahăr brun, o părere de cappuccino de vanilie și un strop de lapte. Iar apa are temperatura potrivită, pentru că cineva a pus ibricul pe foc exact când tu te-ai ridicat din pat. Fie și numai pentru o gură de cafea negrăbită, dintr-un anotimp nedefinit, dar dintr-o dată preferat, viața merită trăită.

Ne agățăm cu încrâncenare de clipe care ne ating sufletul, încercând să le facem să dureze acel „pentru totdeauna”. Apoi suntem furioși când nu se întâmplă (și multă vreme după) și așteptăm o „dată viitoare”, când ne propunem să ne ținem și mai strâns, și ne facem din lupta asta un sens în viață. O carte are însă un număr limitat de lansări, o emisiune, câteva sezoane, iar o cutie de ness se termină, la un moment dat. Clipele care fac viața să merite trăită nu dispar, ci se transformă și ne transformă, fără încetare. La un moment dat, osteniți de atâta luptă, le lăsăm să treacă. Nu pe lângă noi, ci prin noi. Treptat, nu mai suntem atât de furioși. Nici nu mai e atât de importantă o „dată viitoare”. Nu mai încercăm s-o păcălim să apară, nici nu ne mai cramponăm de situații vechi. Apoi ea chiar vine. Și abia atunci începem să câștigăm.

Brașov cafea Camere de hotel carte clipă destin dimineață emisiune fericire lansare suflet TVR