Unde vrei să te trezeşti de Crăciun?
Scris de Anda, Publicat in Întâmplări
De Sărbători, televiziunile reiau aceleaşi comedii şi filme de dragoste pe care le-am mai văzut şi acum 10 sau 20 de ani. Cred că ne mai uităm la ele pentru că ne place să ne amintim de noi, cei de atunci, cei care le vedeau pentru prima dată. Într-unul dintre aceste filme, personajul principal, Peggy Sue, se trezeşte traversând timpul, în propriul trecut, din nou elevă de liceu.
©Emilian Chirilă | www.emilianchirila.ro
Eram eu însămi în liceu când am văzut prima dată „Peggy Sue Got Married” şi n-am înţeles prea bine bucuria femeii care, înapoi în timp, îşi găsea părinţii tineri, bunicii încă în viaţă, mergea nerăbdătoare la ore, fiindu-i dragi dintr-o dată toate materiile, şi abia aştepta să danseze pe muzica acelor timpuri. Adolescenţa nu mi se părea momentul ideal pentru o călătorie în timp, mai degrabă m-aş fi proiectat în viitor când, credeam eu, voi avea independenţă, propria-mi familie şi vise deja împlinite.
Fac parte dintr-o generaţie un pic derutată de prea multă libertate, nenumărate variante şi niciun ghid. Piratam casete cu Bon Jovi şi Nirvana şi ne îmbrăcam aşa cum vedeam în serialul de referinţă „Beverly Hills 90210”. Recent am citit că, estetic vorbind, anii ’90 au avut o modă dezastruoasă. Combinaţia rochie-furou cu bretele subţiri şi bocanci soldăţeşti se pare că este în fruntea listei de exemple negative. Nouă ne plăcea. Şi puloverele fără formă, şi cămăşile lungi în carouri, şi crucile de lemn atârnate la gât cu panglici de catifea.
La fiecare Crăciun ne adunam aproape toată clasa şi mergeam din casă în casă. La unii, jucam cărţi. La alţii, urmăream premiile MTV (în reluare, dar nu conta) la televizor. Unii aveau nişte sărăţele gustoase, alţii o ciocolată de casă desăvârşită. Alţii loc mai mult pentru dans. Aduceam casete cu selecţii pe care le înregistram chiar noi de la radio, dădeam casetofonul cât se putea de tare şi cam asta era toată atmosfera. Neavând telefoane mobile, nimic din planul nostru nu era stabilit în avans. Nici nu putea fi verificat.
Îmi place să îmi amintesc de mine, cea de atunci. Cu zeci de metri cubi de viitor în faţă. Înainte să mi se spună ce să aleg, cum să mă port, ce să fac şi cum să devin altcineva, altfel. Îmi place să-mi amintesc de părinţii mei tineri şi de bunicii mei încă în viaţă. De copiii cu care mergeam la colindat, de BH 90210 şi de ciocolata de casă. De povestea lui Peggy Sue văzută pentru prima dată.
©Emilian Chirilă | www.emilianchirila.ro
Se spune că miracolele se întâmplă de Crăciun. Că e momentul potrivit să închizi ochii cu încredere, să strângi pumnii tare şi să-ţi doreşti ceva din tot sufletul. Ceva magic. Eu voi face asta, înainte să adorm în acelaşi pat pe care îl aveam şi în liceu. Şi, în dimineaţa de Crăciun, mă va trezi mirosul cozonacilor straşnic crescuţi, aduşi chiar de bunica mea. La radio se va auzi cel mai nou single Bon Jovi, „Always”. Voi coborî treptele câte două şi câte trei, deşi tata nu mă lasă să sar, până în bucătărie, unde o voi găsi pe mama călcându-mi rochia-furou pentru Revelion.
(articol apărut pe www.catchy.ro în decembrie 2014)
