Anda Docea

Încă trăiești în Fantasy Land, mi-a zis o prietenă, toate poveștile astea care, de fapt, nu s-au întâmplat, nu sunt cel mai sănătos lucru. Uită-te ceva mai atent la realitate.

Sunt atâtea moduri aparent de neconceput nu de a fugi de realitate, ci de a-i face față. Sunt aproape convinsă că fiecare are drogul lui, ascuns sub diverse tipuri de măști sau de platoșe, ținut secret o viață sau mărturisit într-un moment de disperare, ceva ce se hrănește din tine și, pentru un timp, umple golul și te face să mergi înainte. De unele m-am ferit, pe altele le-am testat, m-am lăsat de vreo două cu greu, iar de câteva n-o să mă vindec niciodată. A crea amintiri care nu s-au mai întâmplat mi se pare, de departe, lucrul cel mai puțin nociv.

Sunt povești despre momente în care alegi altfel, nu cum ai știut mai bine atunci, despre telefoane care nu mai sună să anunțe o veste proastă, despre drumuri care chiar se fac și vorbe care chiar se spun. Povești despre tot ce se întâmplă înainte să întrebi, până nu știi adevărul încă mai poate fi cum vrei tu. (Toate pregătirile pentru nenorocire sunt făcute fără pic de talent, am putea încerca cu repetiții pentru fericire, poate chiar funcționează.) Povești în care oamenii sunt întocmai ca-n pozele de pe Facebook, iar zâmbetele sunt reale. În care, la anumite fraze-cheie gen „nu te mai iubesc”, „îmi dau demisia”, „am pe altcineva”, „nu sunt fericit”, filmul se dă repede înapoi, cu fâșâit de bandă, se reconfigurează decorul, se pun iar luminile, se reface machiajul și se trage dubla bună.

O poveste ar putea fi despre o noapte din miezul lui septembrie în care te-mbraci cu rochie și minți că nu ți-e frig, deși știi că vara chiar s-a dus. În care te plimbi prin parcul Romniceanu, pe care-l traversezi rapid, apoi pe străduțele cu nume de doctori și îți imaginezi că, dintr-o cameră mică cu geamul perfect rotund, aflată la mansarda unei case vechi, întrega lume se vede ca printr-un hublou, într-o călătorie care uită să se termine. Găsești o trotinetă electrică și înveți să mergi cu ea pentru prima dată, deși ți-e frică să iei o curbă, apoi urci repede treptele de la vechea Academie Militară până găsești un loc numai bun pentru tăcut. Între a doua și a treia țigară, vezi o stea căzătoare și-ți amintești că n-ai mai prins una de exact 20 de ani. Era tot septembrie-noapte, într-un tren, te lăsasei de o facultate și încă nu știai dacă ai intrat la alta, dar aveai deja planurile A, B, C pentru viitorul tău și curaj cât pentru 100 de începuturi. Și mai știi exact ce ți-ai dorit atunci, chiar înainte să adormi cu ochii pe geam, la stele.

Welcome to Fantasy Land! We have stories. For Romance, press 1 and wait.

amintiri drog fantezie început noapte de toamnă poveste realitate septembrie suferință viaţă vise